Treceți la conținutul principal

Khabib Nurmagomedov vs Conor McGregor - discriminarea care ne interesează mai puţin



Azi dimineaţă mă trezii şi adormii uitându-mă la telefon ca să văd ultimele ştiri de la cea mai mare luptă de MMA a anului, şi posibil până acum ca relevanţă.
Conor McGregor, unul dintre cei mai titraţi luptători de MMA a revenit după doi ani în ring pentru a se confrunta cu rusul de origine avară (nu ca personalitate, ci ca etnie) din Republica Dagestan, Khabib Nurmagomedov.
Khabib a exprimat de mai multe ori dorinţa să se lupte cu McGregor în ultimul timp, până în momentul în care în urma unuia dintre ultimele lui meciuri, a fost atacat autocarul în care se aflau el şi staff-ul lui de către McGregor şi staff-ul lui. Promovarea luptei a fost marcată de comportamentul tipic al lui McGregor, dar de data asta dus la extrem.
Ascultam opiniile lui Joe Rogan şi ale altor oameni, care spuneau că McGregor este un maestru în războirul psihologic, şi ştie cu să îşi înmoaie şi să îşi intimideze adversarul. Asta a încercat în lupta cu cel mai mare pugilist defensiv al ultimului deceniu, Floyd Maywather Jr., când a transformat întreaga campanie de promovare într-un circ de prost gust.
De data asta, a exagerat, şi a făcut-o cu cine nu trebuie. L-a atacat pe Khabib din punct de vedere al familiei, a spus că este un şobolan, l-a atacat pe tatăl său care l-a îndrumat în cariera sporturilor de contact, şi-a bătut joc de originile lui în Dagestan şi de religia lui musulmană.
Cine este însă Khabib?
Khabib Nurmagomedov este de aceeaşi vârstă cu McGregor, este din Rusia, Republica Dagestan, şi practivă luptele greco-romane şi judo de la o vârstă fragedă. Dacă McGregor era (nu ştiu în ce sens mai este acum) luptătorul de MMA cunoscut de către toată lumea, şi îşi intimida adversarii înainte de meci, îi domina psihologic, ţipa la ei şi îi domina în ring, Khabib Nurmagomedov este luptătorul de MMA al cunoscătorilor.
Nu urmăresc în general meciurile de MMA, şi ieri am văzut primul meci cap coadă al lui Khabib. Era meciul cu Edson Barboza. Ştiam despre Khabib că era pregătit pe partea de grappling, însă habar nu aveam ce-i poate pielea. După ce am văzut acel meci, mă întrebam cum erau unii de opinia că McGregor l-a expus pe Khabib la nivel tactic, şi o să-l domine pe partea de lovituri.
Argumentele multora erau că diferenţa oponenţilor era destul de mare. McGregor se luptase cu cei mai buni şi îl dominase pe marele Jose Aldo.
Cu toate argumentele de mai sus, prinsei un live stream pe Youtube, pentru că evident, la noi la televizor sunt meciuri de fotbal reluare, şi erau nişte britanici care se filmau în timp ce se uitau la meci şi recunoşteau că McGregor era terminat. Se apărase bine la sol în runda 1, mai lovea de câteva ori cu pumnul în a treia, dar a trebuit după penultima repriză să ia loc pe scaun, în timp ce Khabib avea atâta energie rămasă, încât prefera să stea în picioare. Unul dintre britanici, vorbea despre cum într-un meci, Khabib a avut timp de 90 de minute mai mulţi adversari, i-a bătut pe toţi şi tot mai putea continua.
Cum te poţi lupta cu un asemenea om?
S-a antrenat cu mari luptători, a luptat cu cu mari atleţi de MMA, iar când era copil se antrena cu un... urs...
În runda a patra, Khabib a dus lupta la sol, şi în scurt timp, l-a sufocat pe McGregor care a recunoscut înfrângerea. Khabib este neînfrânt în a 27-a luptă profesionistă în UFC, şi în toată cariera lui a câştigat toate rundele

Apoi Khabib sare în afara octagonului să-l ia la bătaie pe instructorul de jiu jistsu al lui McGregor, care-l insultase din afara octagonului. La cât de bine l-a pregătit pe McGregor pe parte de grappling, încât în loc să îl insulte pe Khabib care-i schilodea elevul, mai bine-şi dădea demisia.
Se iscă o luptă în care trebuie să vină poliţia şi să-l oprească pe Khabib să nu îl bată pe instructorul de jiu jitsu al lui McGregor, iar apoi, trei oameni din staff-ul lui Khabib l-au atacat în ring pe McGregor.
Dana White, întemeietorul UFC se dă faultat şi afectat de modul în care a evoluat toată treaba. Săptămânile trecute stătea şi râdea când McGregor făcea circ. Aici, deja nu mai vorbim despre nişte sportivi care fac thrash talk înainte de meci, aici nu mai vorbim despre sport, ci depsre un reality show, despre o telenovelă şi oameni implicaţi emoţionali, în timp ce o grămadă de alţi oameni fac bani.
Aflăm că s-ar putea ca în Comisia Statului Nevada să îl deposedeze pe Khabib de centură sau să îi oprească banii, în timp ce McGregor şi-a primit banii. Mai mult, Khabib s-ar putea să aibă probleme în a mai primi viză pentru Statele Unite ale Americii.
Într-adevăr, a fost un incident destul de murdar pentru imaginea MMA, însă dacă imaginea MMA este a unui sportiv talentat dar lipsit de maniere ca şi McGregor, trebuie să ne punem întrebări.
Ceea ce mă deranjează aici este ipocrizia political correctness-ului american.
Khabib a avut insultată cultura, ţara şi identitatea naţională cu sălbăticie, de asemenea a fost numit şobolan, iar oamenii cu care lucrează au fost asociaţi cu terorismul. Mai mult, el a fost atacat când era într-un autobuz.
McGregor acum e văzut ca victima, după ce s-a purtat într-un mod nemanierat.
Ca să trecem în ton cu referendum-ul de la noi, în care unii sunt obsedaţi că ne invadează gayii iar alţii se sperie că Guvernul decide să vânăm gayii cu arbaleta de prin tufişuri, hai să fim sinceri despre modul în care preluăm şi noi unele paranoi în loc să le discutăm.
Dacă era Khabib vreun homosexual şi McGregor făcea glume pe tema asta, McGregor era sancţionat pentru homofobie. Dacă făcea parte din vreo categorie socială "oprimată", clar era de înţeles comportamentul lui Khabib, şi era scuzat. Se punea că avusese omul sentimentele rănite.
Dat fiind faptul că însă Khabib e un bărbat heterosexual din Rusia, e ok să fie batjocorit, insultat din afar ringului de către staff-ul adversarului, să fie insultat taică-său, şi să îşi bată oamenii joc de religia lui.
Nu sunt musulman, şi nu sunt cel mai mare fan al Rusiei. Însă aici este vorba despre sport.
America cea liberă, a devenit o dictatură politically correct a oamenilor care au impresia că sunt oprimaţi, iar stânga democratică, sau care-şi zice democratică, are un discurs destul de sovietic.
Serghei Kovalev a pierdut la masa arbitrilor o luptă în care l-a dominat clar pe Andre Ward, iar în revanşă, a primit mai multe lovituri sub centură pe parcursul luptei, pentru ca la sfârşit să primească atâtea lovituri clare în cupă, iar arbitrul să intervină şi să spună că Andre Ward a câştigat prin knockout tehnic.
Citeam în comentarii că Andre Ward îl învinsese pe KKKovalev. Deci, acum că a câştigat Trump, despre care se zvoneşte că e rasist, şi se spune că americanii nu erau în stare să-l voteze singuri, aşa că a intervenit vecinul nostru Putin şi a "aranjat" sistemul electoral al primei superputeri a lumii, tot ce e rusesc, şi tot cine e rusesc, e rău.

Astfel, Kovalev a avut victoria luată de sub nas, iar Khabib a fost batjocorit în cel mai josnic mod posibil, iar McGregor nu a fost sancționat pentru rasism, și nici măcar depunctat pentru că ținea plasa octogonului și l-a lovit ilegal în față pe Khabib cu genunchele, după ce acesta îl pusese la podea.

Rămâne întrebarea: dacă era Khabib gay, cum se petrecea toată treaba asta?

Atunci, cuvintele lui McGregor treceau de exprimare liberă și erau un discurs al urii.

De ce spun asta?

O spun pentru că în Statele Unite ale Americii, trebuie să fii atent cu homosexualii, persoanele de culoare și femeile. Dacă spui ceva greșit, riști să-ți riști slujba. Dacă ești un bărbat alb și heterosexual, atunci ești privilegiat și se poate spune orice despre tine


O spun și pentru a nu ne sminti și a crede că doar unele categorii cu probleme, iar altele sunt luate în derâdere.

Nu se insistă în legătură cu copii lăsați în orfelinate (care pot fi adoptați legal de către gayi apropos), țărani care trebuie să-și vândă munca samsarilor în loc să ne hrănească pe noi și să fie scutiți de taxe de către Guvern sau bărbați care au pierdut totul la divorț.

În momentul în care ne vom vedea unii pe ceilalți ca oameni, ci nu ca pe victime profesioniste și oprimați, chiar vom putea argumenta că avem o societate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Long time, no post.

There was little or no time for blogging since the previous post, so no article was written. I did a lot. I finished college, and I got my Bachelor's degree. I learned how important it is to do things at the right time and not stall them. I just didn't feel like working on my Batchelor work, so I had to finalise it in the last three weeks before I checked it in. I wrongly estimated the quantity and quality of information that I had to obtain in order to write about Kosovo's Independence, and the conflicts between Serbs and Albanians, as it being too small. When I effectively started writing on the work, I found out just how much information I had, and that there was no way I'd fit all of that in about 100 pages and in such a short time. In the few days before I finished it, I actually deleted some stuff, because it would have been too big. I had to work on it the very day before I checked it in, then through the night and into the morning, when I felt half asleep and ha...

Cum se cu vin(e) vinul și brânza

În seara de Joi, 29 Martie 2018, am fost la prima degustare de vin şi brânzeturi în Craiova, în Crama Restaurantului Marmara . Sub coordonarea Asociației Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro, evenimentul a reunit vinuri de la Crama Rotenberg cu tot cu un somelier şi o purtătoare de cuvânt, şi brânzeturi din partea Delaco. Reprezentanţii Cramei Rotenberg şi au început să ne povestească despre fiecare vin pe care l-am servit în seara respectivă. Crama Rotenberg se află în zona viticolă Dealu Mare, şi se mândreşte cu facerea vinului ca pe vremuri: struguri selecţionaţi manual, şi puşi să-şi lase licoarea cu ajutorul gravitaţiei. Cele 6 vinuri erau inspirate din strugurele Merlot. Până în acel punct, experienţa mea cu Merlot-ul a fost una confuză. Majoritatea Merlot-urilor din comerţ au fost atât de confuze încât dacă beam un Cabernet şi un Merlot, cu greu găseam diferenţe. Cele două vinuri sunt atât de diferite, şi dacă le bei în două zile diferite, vor avea un gust a...

Un alt protest, un alt eșec

Au trecut două săptămâni de la ultimul mare protest la care am fost. Nu-mi place să am motive pentru a protesta, dar protestul este unealta democratică imediat la îndemână pentru ca cetăţeanul să se opună unei guvernări. Port drapelul în buzunarul de la geaca mea impermeabilă pentru a putea protesta oriunde când se ivește ocazia și când am cu cine. Cand mă înfășor in drapelul albastru, galben și roșu, simt o mândrie și o putere care mă face intangibil din punct de vedere moral, deși fizic mi se poate face orice. Am fost la mai multe proteste decât am numărat, mai ales în anul 2017, iar în 2018 sezonul protestelor a început în forță.  La fel ca și în luna februarie a anului 2017, când protestele împotriva OUG 13 pe 2017, au scos sute de mii de oameni în toată țara, și au dus la abrogarea OUG 13, nu s-a câștigat demisia Guvernului și abandonarea unui plan de guvernare catastrofal care ne va distruge economia. Cum a căzut acel Guvern? L-a doborât nu opoziția populaț...