Vineri, am făcut din nou o escapadă în afara oraşului cu mândra...
De data asta, am hotarât să mergem undeva mai aproape de casă.
Călimăneşti să fie!
Ajunşi la pensiune, totul curat pe exterior şi pe hol, toate bune şi frumoase:
- Uite camera...
- Foarte frumos, mulţumim! Avem şi noi nişte mâncare, şi vrem s-o băgăm în frigider. Frigider aveţi?
- Da, sigur, în bucătărie.
- Hai în bucătărie.
Pas cu pas, vorba lui Iohannis, cu Pas cu pas, vorba lui Iohannis din nou, căci a scos două cărţi, cu numele "Pas cu pas", şi iată-ne în bucătărie.
- Nu ştiu dacă mai e loc în frigider... şi-mi deschide frigiderul.
Frigiderul era plin.
Apoi, cobor eu capul, când domnişoara deschide frigiderul şi ne uităm unde să băgăm merindele noastre, iar ea-mi spune cu o jumătate de voce:
- Vedeţi că vecinii din seara aceasta sunt o familie deee ... de ţigani...
- Nu-i nicio problemă...
- Dar sunt foarte de treabă... Stau doar în seara aceasta şi vor să facă un grătar...
- E ok.
Toate bune şi frumoase, înghesuim noi pe-acolo ce avem de înghesuit, şi o iau pe mândra la plimbare. Ne aşteptam la bairam de bairam, şi n-am fost dezamăgiţi.
Când spun că n-am fost dezamăgiţi, o spun atât la propriu, cât şi la figurat: au făcut un ditamai grătarul, şi o ditamani petrecerea, iar asta nu ne-a deranjat defel.
Am intrat într-un magazin, am făcut ceva cumpărături, ca să mai umplem raftul nostru de frigider, iar odată ajunşi, grătarul era în fază de pregătire: câţiva tineri şi câţiva adulţi pregăteau grătarul, iar în casă, câteva femei şi câteva femei mai tinere, erau în bucătărie, pregăteau ingredientele şi toate cele, şi zumzăiau pe ici pe colo... Evident, era un ditamai subwooferul în sufrageria comună...
Eu cu mândra, deja (nu) ştiam ce ne-aşteaptă... Păi, clar: or să dea drumul la subwoofer în sufragerie şi o să duduie toată clădirea...
Intru în bucătărie, salut şi întreb dacă e loc să bag şi eu ceva prin frigider.
O tanti îmi zice că se face loc, dacă e nevoie, şi putem lua şi din ce au ei în frigider, ba chiar mă aşteaptă să iau parte la masă mai târziu...
Refuz politicos (am refuzat politicos de fiecare dată, în afara situaţiei în care ai a face cu moldoveni care gătesc berbecuţ ... aşa ceva, nu refuzi...) şi merg în cameră. Începem să dezbatem cea mai eficientă metodă de a mânca în seara respectivă...
O fi loc în bucătărie?
Dacă nu e, mergem şi mâncăm în cameră... gătesc ţigăncile în bucătărie, şi n-o să fie loc şi pentru noi...
Cum ies, iaca subwooferul era în grădină, cântau manelele, iar în sufrageria comună, era un TV dat drumul.
Mâncăm acolo...
Noi cu ale noastre, ele cu ale lor.
Şefu la grătar, vine şi intră la toaletă, nu înainte să-mi ofere să beau 50 ml cu el, să-şi ceară scuze dacă ne cauzează vreun disconfort, şi să ne spună că au dat muzica mai încet, ca să putem să ne simţim şi noi ok.
Aprob că totul e-n regulă şi mulţumim.
Mai vine un ţigan care îşi cere scuze mândrei, dar ar dori să se dea un pic la o parte, ca să intre şi el în toaleta comună. Politicos...
Ţiganca şefă, trece pe lâncă noi, ne întreabă de bine, şi ne zice că ar fi şi mai super dacă am ieşi să mai mâncăm cu ei.
Din nou, eram plini, deci mai stăm pe ici pe colo şi ne băgăm la somn...
Cum ne băgăm la somn, ţiganii ies şi cântă la mulţi ani cuiva, iar apoi intră şi duc mâncarea înapoi, făcând ceva zgomot.
Ies să vorbesc cu ei, neştiind la ce să mă aştept, mai ales că mâncaseră şi băuseră cei 50 ml.
Cum ies pe uşă, ţiganca şefă vine dinspre terasă cu mâncare, şi înainte să deschid gura, spune:
- Dacă facem gălăgie, noi ne cerem scuze!!!
Îi răspund că e totul ok, şi că doar dorim şi noi să dormim, pentru că veniserăm după tren şi eram obosiţi. Îmi cer voie să iau telecomanda şi să dau televizorul mai încet, iar o tânără, pune mâna pe telecomanda şi dă mai încet pentru mine...
Intru în cameră, şi înainte să pun geană pe geană, câteva tinere fac ceva zgomot, iar apoi aud un: ŞŞŞŞŞTT!!!
Toate bune şi frumoase, mai fac ceva zgomot câteva tinere şi câţiva tineri, iar apoi se aşterne somnul.
Dimineaţa, mă trezesc cu vocea uneia dintre doamnele care au în responsabilitate pensiunea. Se certa cu ţiganii, pentru că îi dispăruseră prosoape.
Mândra îmi sugerează să numărăm prosoapele, ca să nu ne trezim fără vreun prosop la plecare... Le filmez chiar.
Cum pleacă, noi ieşim în oraş, iar doamna nu pierde ocazia să ne zică despre faptul că ţiganii îi furaseră prosoapele şi îi prinsese cu ele în bagaje.
"Ăştia nu sunt oameni!!!"
Într-adevăr... nu e civilizat să furi prosoape de prin pensiuni...
La fel, nu a fost civilizat cum au procedat fostele mele colege, aproape de vârsta mamei mele, de la cursuri pe fonduri europene prin 2012 când au fost plecate în Italia la ultimul stagiu al pregătirii, în Bologna, că deh, eu aveam rubeolă şi n-am mai putut merge.
Cum se întorc din Italia, vorbesc cu colegii mai de vârsta mea, şi aflu că respectivele colege au furat prosoape, papuci şi tacâmuri din hotel.
Înţeleg de ce unii români îi privesc pe rromi cu dubii, dar înţeleg şi de ce mulţi străini îi privesc pe români cu dubii. Da, a generaliza e un păcat, însă hai să fim serioşi: nu numai rromii pătează în străinătate numele României, şi nu numai rromii aruncă gunoaie care pe unde apucă în România, pe câmpii, pe lângă şinele de cale ferată sau pe munţi şi în râuri.
Ne merităm soarta, dar dăm mereu vina pe altcineva.
Sâmbătă seara, am experimentat însă, un grătar al unor etnici români.
Wooferul ăla, scos în grădină şi dat la volum mare, duduia cu manele (probabil ca să-i audă şi ăştia mai politically correct, care ziceau că reacţia împotriva manelelor pe scena Gobo are legătură cu rasismul ... nu cu manelele...), iar ăştia aveau şi microfon, ca să dea dedicaţii şi să facă un karaoke...
Stând şi mâncând de data asta, auzim tinere cum ţipă efectiv în microfon câte o vocală... câte un iiiiiiiIIIIiiiii, sau câte un aaaaaaaaaaaa.... până ajunge Poliţia Locală...
Apoi pleacă, şi manelele românaşilor noştri răsună din nou... mai răsună şi BUG Mafia (de-ar şti pe ce playlist se află unele cântece ale lor), iar distracţia continuă.
Distracţia asta tot continuă de pe la 18 până la miezul nopţii fără un sfert de oră.
Hai şi de data asta să discutăm...
Ies frumos (ies chiar estetic cu ditamai cucuiul de burtă înainte), şi mă întâmpină subwooferul care e cu spatele la geam, dar deh, vibraţia se transmite. Mă mai întâmpină şi privirea sictirită a unei doamne care stă aşezată la masă, şi mănâncă liniştită, în timp ce wooferul duduia.
Arăt cu deştiu în jos spre woofer... nişte tinerei aleargă cu microfonul, iar tanti durdulie se uită în continuare la mine doar luând în calcul faptul că mă aflu acolo... gen, cum privesc eu norii...
Apoi, având în vedere gâtul cu care sunt echipat, urlu la 50 - 75% din capacitate:
- Aloooooo! Volumul!!!
Dacă ţiganca şefă şi-a cerut scuze pentru zgomot înainte să-mi deschid gura, doamna durdulie se uita în continuare, iar un băiat mai aproape de mine şi mai zvelt se ridică şi îşi cere scuze, mulţumindu-mi că le-am dat de înţeles...
Mai văzuşi... de la Poliţa Locală nu înţeleseseră citeţ.
Dormirăm, ne trezirăm şi BAM: dimineaţa, bairamul continuă!
Ahh,... îmi vreau ţiganii înapoi!!!
Într-un final, pleacă şi ăştia, şi după ce mâncăm şi plecăm, admirăm până la Craiova gunoaiele aruncate peste tot în frumoasa noastră ţară de către acest popor.
Gara din Călimăneşti are arhitectură veche, e monument istoric, ... praful s-a ales de ea!
O tanti de la CFR, în spatele unui gemuleţ, din spatele unui grilaj, scaune vechi de plastic, pereţi mâzgăliţi şi curent înăuntru pentru cei mai sensibili cu sănătatea sau care tuşesc.
Oraşe în care activitatea se vede doar din faptul că acolo se mai plimbă şi oameni, care ar putea fi bombe ale turismului, dar lăsate să putrezească.
Cel puţin, câinii din gară veniră spre noi pentru că aveam o plasă. Nu e prima dată când am succes la câinii fără stăpân, dându-le iaurtul pe care nu l-am mâncat de dimineaţă.
Barem am o satisfacţie şi mă simt bine cu mine când plec din acel loc în care unii oameni se încăpăţânează să stea, câinii îşi fac datoria pentru că sunt câini şi au şi ei demnitate de a nu lăsa omul de izbelişte şi doar Providenţa ne ţine pe toţi până ne "deranjăm" să îi respectăm pe cei de lângă noi şi pe vizitatori.
Sunt parţial de acord cu discriminarea... Afli ce nu e în regulă şi dacă eşti cel discriminat, fie te victimizezi şi ignori motivul pentru care grupul tău e discriminat, ignorând motivele pentru care este discriminat, fie decizi să fii cea mai bună variantă a ta, pentru ca omul care te priveşte cu dubii să experimenteze libertatea de a fi fost contrazis în practică şi a se bucura că există speranţă în acel grup pe care îl discrimina atât de pasional.
Dar hai să discriminăm pe toată lumea... începând cu noi înşine!
De data asta, am hotarât să mergem undeva mai aproape de casă.
Călimăneşti să fie!
Ajunşi la pensiune, totul curat pe exterior şi pe hol, toate bune şi frumoase:
- Uite camera...
- Foarte frumos, mulţumim! Avem şi noi nişte mâncare, şi vrem s-o băgăm în frigider. Frigider aveţi?
- Da, sigur, în bucătărie.
- Hai în bucătărie.
Pas cu pas, vorba lui Iohannis, cu Pas cu pas, vorba lui Iohannis din nou, căci a scos două cărţi, cu numele "Pas cu pas", şi iată-ne în bucătărie.
- Nu ştiu dacă mai e loc în frigider... şi-mi deschide frigiderul.
Frigiderul era plin.
Apoi, cobor eu capul, când domnişoara deschide frigiderul şi ne uităm unde să băgăm merindele noastre, iar ea-mi spune cu o jumătate de voce:
- Vedeţi că vecinii din seara aceasta sunt o familie deee ... de ţigani...
- Nu-i nicio problemă...
- Dar sunt foarte de treabă... Stau doar în seara aceasta şi vor să facă un grătar...
- E ok.
Toate bune şi frumoase, înghesuim noi pe-acolo ce avem de înghesuit, şi o iau pe mândra la plimbare. Ne aşteptam la bairam de bairam, şi n-am fost dezamăgiţi.
Când spun că n-am fost dezamăgiţi, o spun atât la propriu, cât şi la figurat: au făcut un ditamai grătarul, şi o ditamani petrecerea, iar asta nu ne-a deranjat defel.
Am intrat într-un magazin, am făcut ceva cumpărături, ca să mai umplem raftul nostru de frigider, iar odată ajunşi, grătarul era în fază de pregătire: câţiva tineri şi câţiva adulţi pregăteau grătarul, iar în casă, câteva femei şi câteva femei mai tinere, erau în bucătărie, pregăteau ingredientele şi toate cele, şi zumzăiau pe ici pe colo... Evident, era un ditamai subwooferul în sufrageria comună...
Eu cu mândra, deja (nu) ştiam ce ne-aşteaptă... Păi, clar: or să dea drumul la subwoofer în sufragerie şi o să duduie toată clădirea...
Intru în bucătărie, salut şi întreb dacă e loc să bag şi eu ceva prin frigider.
O tanti îmi zice că se face loc, dacă e nevoie, şi putem lua şi din ce au ei în frigider, ba chiar mă aşteaptă să iau parte la masă mai târziu...
Refuz politicos (am refuzat politicos de fiecare dată, în afara situaţiei în care ai a face cu moldoveni care gătesc berbecuţ ... aşa ceva, nu refuzi...) şi merg în cameră. Începem să dezbatem cea mai eficientă metodă de a mânca în seara respectivă...
O fi loc în bucătărie?
Dacă nu e, mergem şi mâncăm în cameră... gătesc ţigăncile în bucătărie, şi n-o să fie loc şi pentru noi...
Cum ies, iaca subwooferul era în grădină, cântau manelele, iar în sufrageria comună, era un TV dat drumul.
Mâncăm acolo...
Noi cu ale noastre, ele cu ale lor.
Şefu la grătar, vine şi intră la toaletă, nu înainte să-mi ofere să beau 50 ml cu el, să-şi ceară scuze dacă ne cauzează vreun disconfort, şi să ne spună că au dat muzica mai încet, ca să putem să ne simţim şi noi ok.
Aprob că totul e-n regulă şi mulţumim.
Mai vine un ţigan care îşi cere scuze mândrei, dar ar dori să se dea un pic la o parte, ca să intre şi el în toaleta comună. Politicos...
Ţiganca şefă, trece pe lâncă noi, ne întreabă de bine, şi ne zice că ar fi şi mai super dacă am ieşi să mai mâncăm cu ei.
Din nou, eram plini, deci mai stăm pe ici pe colo şi ne băgăm la somn...
Cum ne băgăm la somn, ţiganii ies şi cântă la mulţi ani cuiva, iar apoi intră şi duc mâncarea înapoi, făcând ceva zgomot.
Ies să vorbesc cu ei, neştiind la ce să mă aştept, mai ales că mâncaseră şi băuseră cei 50 ml.
Cum ies pe uşă, ţiganca şefă vine dinspre terasă cu mâncare, şi înainte să deschid gura, spune:
- Dacă facem gălăgie, noi ne cerem scuze!!!
Îi răspund că e totul ok, şi că doar dorim şi noi să dormim, pentru că veniserăm după tren şi eram obosiţi. Îmi cer voie să iau telecomanda şi să dau televizorul mai încet, iar o tânără, pune mâna pe telecomanda şi dă mai încet pentru mine...
Intru în cameră, şi înainte să pun geană pe geană, câteva tinere fac ceva zgomot, iar apoi aud un: ŞŞŞŞŞTT!!!
Toate bune şi frumoase, mai fac ceva zgomot câteva tinere şi câţiva tineri, iar apoi se aşterne somnul.
Dimineaţa, mă trezesc cu vocea uneia dintre doamnele care au în responsabilitate pensiunea. Se certa cu ţiganii, pentru că îi dispăruseră prosoape.
Mândra îmi sugerează să numărăm prosoapele, ca să nu ne trezim fără vreun prosop la plecare... Le filmez chiar.
Cum pleacă, noi ieşim în oraş, iar doamna nu pierde ocazia să ne zică despre faptul că ţiganii îi furaseră prosoapele şi îi prinsese cu ele în bagaje.
"Ăştia nu sunt oameni!!!"
Într-adevăr... nu e civilizat să furi prosoape de prin pensiuni...
La fel, nu a fost civilizat cum au procedat fostele mele colege, aproape de vârsta mamei mele, de la cursuri pe fonduri europene prin 2012 când au fost plecate în Italia la ultimul stagiu al pregătirii, în Bologna, că deh, eu aveam rubeolă şi n-am mai putut merge.
Cum se întorc din Italia, vorbesc cu colegii mai de vârsta mea, şi aflu că respectivele colege au furat prosoape, papuci şi tacâmuri din hotel.
Înţeleg de ce unii români îi privesc pe rromi cu dubii, dar înţeleg şi de ce mulţi străini îi privesc pe români cu dubii. Da, a generaliza e un păcat, însă hai să fim serioşi: nu numai rromii pătează în străinătate numele României, şi nu numai rromii aruncă gunoaie care pe unde apucă în România, pe câmpii, pe lângă şinele de cale ferată sau pe munţi şi în râuri.
Ne merităm soarta, dar dăm mereu vina pe altcineva.
Sâmbătă seara, am experimentat însă, un grătar al unor etnici români.
Wooferul ăla, scos în grădină şi dat la volum mare, duduia cu manele (probabil ca să-i audă şi ăştia mai politically correct, care ziceau că reacţia împotriva manelelor pe scena Gobo are legătură cu rasismul ... nu cu manelele...), iar ăştia aveau şi microfon, ca să dea dedicaţii şi să facă un karaoke...
Stând şi mâncând de data asta, auzim tinere cum ţipă efectiv în microfon câte o vocală... câte un iiiiiiiIIIIiiiii, sau câte un aaaaaaaaaaaa.... până ajunge Poliţia Locală...
Apoi pleacă, şi manelele românaşilor noştri răsună din nou... mai răsună şi BUG Mafia (de-ar şti pe ce playlist se află unele cântece ale lor), iar distracţia continuă.
Distracţia asta tot continuă de pe la 18 până la miezul nopţii fără un sfert de oră.
Hai şi de data asta să discutăm...
Ies frumos (ies chiar estetic cu ditamai cucuiul de burtă înainte), şi mă întâmpină subwooferul care e cu spatele la geam, dar deh, vibraţia se transmite. Mă mai întâmpină şi privirea sictirită a unei doamne care stă aşezată la masă, şi mănâncă liniştită, în timp ce wooferul duduia.
Arăt cu deştiu în jos spre woofer... nişte tinerei aleargă cu microfonul, iar tanti durdulie se uită în continuare la mine doar luând în calcul faptul că mă aflu acolo... gen, cum privesc eu norii...
Apoi, având în vedere gâtul cu care sunt echipat, urlu la 50 - 75% din capacitate:
- Aloooooo! Volumul!!!
Dacă ţiganca şefă şi-a cerut scuze pentru zgomot înainte să-mi deschid gura, doamna durdulie se uita în continuare, iar un băiat mai aproape de mine şi mai zvelt se ridică şi îşi cere scuze, mulţumindu-mi că le-am dat de înţeles...
Mai văzuşi... de la Poliţa Locală nu înţeleseseră citeţ.
Dormirăm, ne trezirăm şi BAM: dimineaţa, bairamul continuă!
Ahh,... îmi vreau ţiganii înapoi!!!
Într-un final, pleacă şi ăştia, şi după ce mâncăm şi plecăm, admirăm până la Craiova gunoaiele aruncate peste tot în frumoasa noastră ţară de către acest popor.
Gara din Călimăneşti are arhitectură veche, e monument istoric, ... praful s-a ales de ea!
O tanti de la CFR, în spatele unui gemuleţ, din spatele unui grilaj, scaune vechi de plastic, pereţi mâzgăliţi şi curent înăuntru pentru cei mai sensibili cu sănătatea sau care tuşesc.
Oraşe în care activitatea se vede doar din faptul că acolo se mai plimbă şi oameni, care ar putea fi bombe ale turismului, dar lăsate să putrezească.
Cel puţin, câinii din gară veniră spre noi pentru că aveam o plasă. Nu e prima dată când am succes la câinii fără stăpân, dându-le iaurtul pe care nu l-am mâncat de dimineaţă.
Barem am o satisfacţie şi mă simt bine cu mine când plec din acel loc în care unii oameni se încăpăţânează să stea, câinii îşi fac datoria pentru că sunt câini şi au şi ei demnitate de a nu lăsa omul de izbelişte şi doar Providenţa ne ţine pe toţi până ne "deranjăm" să îi respectăm pe cei de lângă noi şi pe vizitatori.
Sunt parţial de acord cu discriminarea... Afli ce nu e în regulă şi dacă eşti cel discriminat, fie te victimizezi şi ignori motivul pentru care grupul tău e discriminat, ignorând motivele pentru care este discriminat, fie decizi să fii cea mai bună variantă a ta, pentru ca omul care te priveşte cu dubii să experimenteze libertatea de a fi fost contrazis în practică şi a se bucura că există speranţă în acel grup pe care îl discrimina atât de pasional.
Dar hai să discriminăm pe toată lumea... începând cu noi înşine!
Comentarii