În timp ce unii dintre noi ne ruşinăm de gafele lui Valentin Popa, Ministrul Educaţiei, şi spunem că e o ruşine pentru sistemul nostru educaţional, nefiind elevi în acest sistem, e greu să băgăm de seamă că sistemul nostru educaţional ESTE O RUŞINE.
Apropos, pamblică şi celălant sunt regionalisme. (Vorbesc cât se poate de serios).
O fi omul din PSD, dar aici are dreptate.
Iaca auzii două chestiuni care arată cât de dus este sistemul nostru educaţional.
La un mare liceu din Craiova (colegiu cică), mare şi ca dimensiuni şi ca reputaţie în România, un tânăr elev din şcoala generală care e şef de clasă, e apostrofat de dirigintă pentru că nu-şi toarnă colegii...
În sensul că nu îi pârăşte.
Iată ce caractere pregătim în sistemul nostru educaţional.
Un sistem educaţional de calitate pregăteşte cetăţeni. Cetăţeanul este un locuitor care ştie două trei lucruri despre cum funcţionează societatea din jurul lui şi ştie cum să acţioneze din locul în care este pentru a o face mai bună.
Puterea încurajează românul să compromită alţi români. Asta a învăţat în şcoala generală, asta a învăţat în liceu, asta i se pare normal ca şi un om adult.
Capul plecat, sabia nu-l taie.
E interesant cum profiţi de naivitatea şi inocenţa unui copil pentru a-ţi dovedi ţie că eşti mai important decât eşti, şi îi alimentezi iluzia că el depinde de tine şi te minţi şi pe tine că eşti mai important în societate.
Dacă ai avea pic de cultură civică, ai înţelege că acel tânăr se va angaja cu ceea ce-l înveţi, şi dacă-l înveţi bine, va primi un salariu decent pentru ceea ce face, va plăti taxe şi impozite din care eşti plătit tu: dascălul. Mai mult, dacă nu mai parazitezi sistemul şi ieşi la pensie, îţi plăteşte şi pensia.
Ai înţelege că de fapt, tu depinzi de el, ci nu el de tine. Nu ai fi orgolios, ci ai fi iubitor, dedicat şi neobosit în emanciparea tinerilor români.
Dacă ai face ceva, după ce ai înţelege variabilele mai sus prezentate, ar însemna să ai cultură civică.
Dacă ai avea cultură civică şi ai lupta împotriva sistemului pentru a fi mai pliat pe necesităţile tinerilor, ai fi formator.
Ai avea ceva ce i-ai putea învăţa pe aceşti nefericiţi tineri şi ai putea spune că meriţi un salariu pentru asta.
Profesorii români cred, într-o mare parte, că a intra cu un catalog într-o clasă şi a preda informaţii pe care le găseşti în detaliu în plus pe internet gratuit, înseamnă să fii formator. Cred că merită să fie plătiţi pentru asta, dacă stau două ore la şcoală azi, trei mâine, o zi liberă, apoi 4 ore, apoi 6 iar apoi urmează weekend-ul, mai mult decât e plătit un angajat de supermarket, sau un ospătar care stau între 6, 8 şi 12 ore la lucru.
Evident, sistemul educaţional consideră că profesorul este prioritatea, pentru că acest sistem este de stat, iar dacă indiferent că faci o treabă bună sau mai puţin bună, statul tot îţi dă bani.
În sectorul privat, efortul depus trebuie să aibă a face cu rezultate.
Sistemul educaţional se deranjează foarte puţin cu conceptul de "rezultate".
Astfel, la fel cu celelalte sisteme de stat, dacă băgăm bani mai mulţi pentru angajaţi fără a schimba modul în care funcţionează sistemul, plătim mai mult oameni pentru un rezultat la fel de prost.
Asta însă e pe partea de profesie.
Pe partea de a fi un cetăţean responsabil în societate, ce înveţi la şcoală?
Trădezi oamenii din jurul tău pentru a-ţi fi ţie mai bine şi a te pune tu bine cu puterea.
Dar, când puterea e coruptă şi face unele greşeli?
Vei sta şi-i vei spune ceea ce vrea să audă, pentru că asta ai învăţat.
Mai mult, în acelaşi liceu, cică un elev de şcoală generală aude psihologul (acum cică au psihologi) vorbind despre comunicare interumană, ridică mâna şi spune că în opinia lui e importantă şi comunicarea intra umană, adică ceva mai apropiat de introspecţie.
Psihologul are un răspuns în care critică atitudinea elevului şi zice că cică ar fi "introvertit".
Ca fost elev introvertit, pot spune că trebuie să ai ceva creieri ca elev de generală, pentru a vorbi despre comunicarea cu tine însuţi. Asta înseamnă că tu vrei să fii confortabil cu tine însuţi sau însăţi înainte să ieşi în societate.
Astfel, vei putea ajuta societatea şi fi un om bun, iar varianta opusă este să vii cu problemele tale şi să le faci problemele tuturor.
Când eram de vârsta elevului respectiv, una dintre preocupările mele era să obţin o scânteie folosind o baterie de 9 Volţi, două liţe şi două filamente de Wolfram de la vreun bec spart. Dacă meştereşti chestia asta, poţi aprinde un detonator.
Dacă detonatorul se află într-o încărcătură cu un amestec de clorură de potasiu şi... hai că nu mai continui, pentru că vă daţi seama ce efect avea Discovery Channel pentru mine.
Paisie Aghioritul a spus că "Fiecare judecă lucrurile după măsura stării lui duhovniceşti. Dacă unul are cugetul stricat, şi maşina lui este stricată; chiar aur să pui într-însa, va face gloanţe de aur ca să ucidă."
Cugetul meu era stricat atunci, deoarece introspecţia asta era o preocupare mai mică pentru mine, cu atât mai mult cu cât nici nu cunoşteam asemenea concepte atunci, deşi eram introvertit.
Iată că unii copii ştiu despre asta, şi iată că taman psihologii, nu preoţii, psihologii din măreţul nostru sistem educaţional, pun la locul lui un elev care pune o întrebare atât de inteligentă.
În ceea ce mă privea, școala era o formalitate prin care trebuia să trec, și știam că profesorii și mulți adulți din societate nu aveau dreptate în ceea ce ziceau. Prin urmare, nu mă afectau unele palme sau invective din partea profesorilor.
Eram să zicem mai nesimțit.
Am știut însă că trebuie să ai grijă cu sistemul, pentru că cei de la putere au impresia că își permit cam multe, și că li se cuvin și mai multe.
Pentru mine, ceea ce se-ntâmplă azi în socieatea românească e o extrapolare a relațiilor de putere în care am fost partea dezavantajată în tinerețe.
Rezolvăm cu protestele exact ce rezolvai ca elev atunci dacă îți contrai profesorul la modul politicos.
E interesant că unii profesori se plâng de situația lor jenantă în fața guvernării și spun că ei merită mai mult. Dar oare elevii ce merită în fața lor? Măcar elevii au drepturi anume?
Oare ce efect va avea replica psihologului asupra încrederii de sine a acelui elev? Oare va fi vreun elev stabil?
Când eşti un tânăr şi ştii că cică adulţii trebuie să ştie mai multe decât tine, să fii pus la locul tău în acest fel, reacţia ta e emoţională. Te încui în tine sau te înverșunezi și-ți sare țandăra în fața tuturor.
Emoţiile, deşi societatea modernă spune că trebuie să faci ceea ce simţi, trebuie să fie ţinute sub control.
"Fără control, emoţia e haos" era unul dintre leitmotivele filmului şi cărţii Equilibrium, după Kurt Wimmer.
Iar cu atâta interes pentru introspecţie, taman de la un psiholog, ce generaţie pregătim?
Consumatori care trebuie să cumpere smartphone-uri, ca să se simtă bine, să se pună bine cu puterea pentru a le fi bine, şi să depindă de deciziile altora în loc să le facă pe ale lor şi a le pune în serviciul oamenilor?
Da, există şi profesori buni cărora trebuie să le dăm salarii mai mari şi să îi promovăm.
Însă sistemul educaţional ar şti ce să facă cu ei?
Apropos, pamblică şi celălant sunt regionalisme. (Vorbesc cât se poate de serios).
O fi omul din PSD, dar aici are dreptate.
Iaca auzii două chestiuni care arată cât de dus este sistemul nostru educaţional.
La un mare liceu din Craiova (colegiu cică), mare şi ca dimensiuni şi ca reputaţie în România, un tânăr elev din şcoala generală care e şef de clasă, e apostrofat de dirigintă pentru că nu-şi toarnă colegii...
În sensul că nu îi pârăşte.
Iată ce caractere pregătim în sistemul nostru educaţional.
Un sistem educaţional de calitate pregăteşte cetăţeni. Cetăţeanul este un locuitor care ştie două trei lucruri despre cum funcţionează societatea din jurul lui şi ştie cum să acţioneze din locul în care este pentru a o face mai bună.
Puterea încurajează românul să compromită alţi români. Asta a învăţat în şcoala generală, asta a învăţat în liceu, asta i se pare normal ca şi un om adult.
Capul plecat, sabia nu-l taie.
E interesant cum profiţi de naivitatea şi inocenţa unui copil pentru a-ţi dovedi ţie că eşti mai important decât eşti, şi îi alimentezi iluzia că el depinde de tine şi te minţi şi pe tine că eşti mai important în societate.
Dacă ai avea pic de cultură civică, ai înţelege că acel tânăr se va angaja cu ceea ce-l înveţi, şi dacă-l înveţi bine, va primi un salariu decent pentru ceea ce face, va plăti taxe şi impozite din care eşti plătit tu: dascălul. Mai mult, dacă nu mai parazitezi sistemul şi ieşi la pensie, îţi plăteşte şi pensia.
Ai înţelege că de fapt, tu depinzi de el, ci nu el de tine. Nu ai fi orgolios, ci ai fi iubitor, dedicat şi neobosit în emanciparea tinerilor români.
Dacă ai face ceva, după ce ai înţelege variabilele mai sus prezentate, ar însemna să ai cultură civică.
Dacă ai avea cultură civică şi ai lupta împotriva sistemului pentru a fi mai pliat pe necesităţile tinerilor, ai fi formator.
Ai avea ceva ce i-ai putea învăţa pe aceşti nefericiţi tineri şi ai putea spune că meriţi un salariu pentru asta.
Profesorii români cred, într-o mare parte, că a intra cu un catalog într-o clasă şi a preda informaţii pe care le găseşti în detaliu în plus pe internet gratuit, înseamnă să fii formator. Cred că merită să fie plătiţi pentru asta, dacă stau două ore la şcoală azi, trei mâine, o zi liberă, apoi 4 ore, apoi 6 iar apoi urmează weekend-ul, mai mult decât e plătit un angajat de supermarket, sau un ospătar care stau între 6, 8 şi 12 ore la lucru.
Evident, sistemul educaţional consideră că profesorul este prioritatea, pentru că acest sistem este de stat, iar dacă indiferent că faci o treabă bună sau mai puţin bună, statul tot îţi dă bani.
În sectorul privat, efortul depus trebuie să aibă a face cu rezultate.
Sistemul educaţional se deranjează foarte puţin cu conceptul de "rezultate".
Astfel, la fel cu celelalte sisteme de stat, dacă băgăm bani mai mulţi pentru angajaţi fără a schimba modul în care funcţionează sistemul, plătim mai mult oameni pentru un rezultat la fel de prost.
Asta însă e pe partea de profesie.
Pe partea de a fi un cetăţean responsabil în societate, ce înveţi la şcoală?
Trădezi oamenii din jurul tău pentru a-ţi fi ţie mai bine şi a te pune tu bine cu puterea.
Dar, când puterea e coruptă şi face unele greşeli?
Vei sta şi-i vei spune ceea ce vrea să audă, pentru că asta ai învăţat.
Mai mult, în acelaşi liceu, cică un elev de şcoală generală aude psihologul (acum cică au psihologi) vorbind despre comunicare interumană, ridică mâna şi spune că în opinia lui e importantă şi comunicarea intra umană, adică ceva mai apropiat de introspecţie.
Psihologul are un răspuns în care critică atitudinea elevului şi zice că cică ar fi "introvertit".
Ca fost elev introvertit, pot spune că trebuie să ai ceva creieri ca elev de generală, pentru a vorbi despre comunicarea cu tine însuţi. Asta înseamnă că tu vrei să fii confortabil cu tine însuţi sau însăţi înainte să ieşi în societate.
Astfel, vei putea ajuta societatea şi fi un om bun, iar varianta opusă este să vii cu problemele tale şi să le faci problemele tuturor.
Când eram de vârsta elevului respectiv, una dintre preocupările mele era să obţin o scânteie folosind o baterie de 9 Volţi, două liţe şi două filamente de Wolfram de la vreun bec spart. Dacă meştereşti chestia asta, poţi aprinde un detonator.
Dacă detonatorul se află într-o încărcătură cu un amestec de clorură de potasiu şi... hai că nu mai continui, pentru că vă daţi seama ce efect avea Discovery Channel pentru mine.
Paisie Aghioritul a spus că "Fiecare judecă lucrurile după măsura stării lui duhovniceşti. Dacă unul are cugetul stricat, şi maşina lui este stricată; chiar aur să pui într-însa, va face gloanţe de aur ca să ucidă."
Cugetul meu era stricat atunci, deoarece introspecţia asta era o preocupare mai mică pentru mine, cu atât mai mult cu cât nici nu cunoşteam asemenea concepte atunci, deşi eram introvertit.
Iată că unii copii ştiu despre asta, şi iată că taman psihologii, nu preoţii, psihologii din măreţul nostru sistem educaţional, pun la locul lui un elev care pune o întrebare atât de inteligentă.
În ceea ce mă privea, școala era o formalitate prin care trebuia să trec, și știam că profesorii și mulți adulți din societate nu aveau dreptate în ceea ce ziceau. Prin urmare, nu mă afectau unele palme sau invective din partea profesorilor.
Eram să zicem mai nesimțit.
Am știut însă că trebuie să ai grijă cu sistemul, pentru că cei de la putere au impresia că își permit cam multe, și că li se cuvin și mai multe.
Pentru mine, ceea ce se-ntâmplă azi în socieatea românească e o extrapolare a relațiilor de putere în care am fost partea dezavantajată în tinerețe.
Rezolvăm cu protestele exact ce rezolvai ca elev atunci dacă îți contrai profesorul la modul politicos.
E interesant că unii profesori se plâng de situația lor jenantă în fața guvernării și spun că ei merită mai mult. Dar oare elevii ce merită în fața lor? Măcar elevii au drepturi anume?
Oare ce efect va avea replica psihologului asupra încrederii de sine a acelui elev? Oare va fi vreun elev stabil?
Când eşti un tânăr şi ştii că cică adulţii trebuie să ştie mai multe decât tine, să fii pus la locul tău în acest fel, reacţia ta e emoţională. Te încui în tine sau te înverșunezi și-ți sare țandăra în fața tuturor.
Emoţiile, deşi societatea modernă spune că trebuie să faci ceea ce simţi, trebuie să fie ţinute sub control.
"Fără control, emoţia e haos" era unul dintre leitmotivele filmului şi cărţii Equilibrium, după Kurt Wimmer.
Iar cu atâta interes pentru introspecţie, taman de la un psiholog, ce generaţie pregătim?
Consumatori care trebuie să cumpere smartphone-uri, ca să se simtă bine, să se pună bine cu puterea pentru a le fi bine, şi să depindă de deciziile altora în loc să le facă pe ale lor şi a le pune în serviciul oamenilor?
Da, există şi profesori buni cărora trebuie să le dăm salarii mai mari şi să îi promovăm.
Însă sistemul educaţional ar şti ce să facă cu ei?
Comentarii