Treceți la conținutul principal

Ilie Gheorghe 1940 - 2018

Cât timp am lucrat la Teatrul Național din Craiova, am avut două spectacole preferate, dintre cele pe care am avut placerea să le vizionez.

Primul a fost "O Furtună", în regia lui Silviu Purcărete. Prospero avea în acest spectacol o carismă anume, care-l purta între numeroase stări sufletești, și care acompaniind o puternică prezență scenică cu autoritate a cuvântului, făcea să graviteze în jurul ei atât spectacolul cât și atenția publicului.

Al doilea a fost "Iona" după Marin Sorescu. Actorul care îl jucase pe Prospero cu un an înainte, trecea prin alte stări, dar de data asta acaparase tot textul spectacolului. Evident, acaparase și atenția publicului, care urmărea ochii expresivi, forța scenică reținută și un ton paraverbal care transmitea publicului stările sufletești, invitându-l empatic la discursul personajului.

Același actor care a vorbit în ritm susținut ca și Prospero, trecând prin toate stările sale sufletești, și care a cărat în spate piesa de decor în formă de schelet de balenă, a fost Ilie Gheorghe.

Pe lângă performanța scenică inegalabilă, am avut onoarea să schimb câteva cuvinte cu el, și am descoperit un om normal, un bătrânel zâmbitor, discret și modest, lipsit de orice formă de orgoliu în raport cu concitadinii contemporani.

I-am spus că după interpretarea lui Prospero pe care o făcuse, aveam standarde pe care nu știam dacă le mai văd atinse. Am auzit apoi, că îl interpretase pe Caliban atât în limba română, cât și în limba engleză. Atunci când România era în perioada de tranziție, iar unii semeni de peste hotare ne vedeau ca fiind mai înapoiați de felul nostru, Ilie Gheorghe îl juca pe Caliban în limba engleză și dădea consumatorilor artelor spectacolului o lecție de teatru memorabilă, care să arate că aici există resurse, există voință și există oameni care dintr-un loc rămas în urmă, le-au luat-o înainte.

Astăzi, 29 Aprilie 2018, Ilie Gheorghe s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani.

Am aflat la scena Teatrului Craiovean de la foștii mei colegi, în timp ce asistăm de dragul vremurilor trecute la montarea spectacolului "Furtuna", a japonezilor de la trupa Yamanote Jijosha.

În timp ce mă deplasam în afara clădirii instituției cu două membre ale echipei japoneze, Kumiko a văzut poza cu Ilie Gheorghe pusă afară pentru a anunța nefericitul eveniment. Prima reacție a fost una de entuziasm, pentru că îl cunoștea pe acel om. Văzuse "Faust" în Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete.

I-am spus că acel om s-a stins în această dimineață și nu i-a venit să creadă.

E mai greu de crezut că a existat un om care a fost unul dintre cele mai de seamă exporturi culturale ale Olteniei, că a jucat în jur de 10 ani în "Faust", și tot atâta timp s-a bucurat de admirația consumatorilor de teatru din Sibiu, dar și din afara României, veniți la Sibiu, și a păstrat o discreție și o modestie pe care mulți dintre noi, nu am evoluat a o-nțelege.

Cultura, în zilele noastre, se află într-o criză de identitate, de valoare și de performanță. Azi, orice este considerat cultură iar ceea ce nu este elocvent, este apărat cu elocință sau cu tonuri ridicate și ocazionalul proces.

E greu să taci când nu ai nimic de spus iar când ești un om de cultură mediocru, te simți imediat când cineva contestă activitatea ta.

Însă cel ce chiar are multe de spus, ascultă înainte de a decide ce să spună, iar cel care chiar a făcut cultură, nu are ce explicații să dea celor care îi contestă meritele. In cultură, el le-a făcut pe toate.
Unii oameni însă, ajung în punctul în care e greu rațional să li se conteste activitatea.

România a pierdut un om unic, care cu greu ar putea fi egalat de către contemporani, iar cei ce pășesc pe calea lui, cu greu vor încerca să îl egaleze, atât în artă, cât și în arta de a trăi cu bun simț și discretă modestie.

Așa l-am cunoscut eu pe Ilie Gheorghe!

Dumnezeu să-l odihnească!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"V-am adus adevărul, şi în gura voastră sună ca o minciună. V-am adus libertatea, şi în mâinile voastre pare un bici."
Arthur Koestler În urmă cu 28 de ani, România a devenit o ţară liberă, după o Revoluţie. Suntem atât de liberi încât nici acum nu recunoaştem oficial că Revoluţia a fost o lovitură de stat. În urmă cu 28 de ani, România a devenit o ţară democratică, şi s-a scăpat de ultimul mare dictator al Europei, Nicolae Ceauşescu. Suntem atât de democratici încât din 1989 până azi am fost conduşi de către oamenii din anturajul fostului dictator. Tovarăşul Iliescu a fost primul şi cel mai de semă dintre ei. Ce am înţeles noi din toată perioada asta? Am înţeles la nivel teoretic că ţara nu progresează datorită obiceiurilor dobândite din perioada fostului regim. Unul dintre aceste obiceiuri este corupţia, care se materializează în mici atenţii şi în mită. De asemenea, mai este practica numirii în funcţii şi în poziţii a unor prieteni sau rude al căror singur avantaj este c…

Un alt protest, un alt eșec

Au trecut două săptămâni de la ultimul mare protest la care am fost.

Nu-mi place să am motive pentru a protesta, dar protestul este unealta democratică imediat la îndemână pentru ca cetăţeanul să se opună unei guvernări. Port drapelul în buzunarul de la geaca mea impermeabilă pentru a putea protesta oriunde când se ivește ocazia și când am cu cine. Cand mă înfășor in drapelul albastru, galben și roșu, simt o mândrie și o putere care mă face intangibil din punct de vedere moral, deși fizic mi se poate face orice. Am fost la mai multe proteste decât am numărat, mai ales în anul 2017, iar în 2018 sezonul protestelor a început în forță.  La fel ca și în luna februarie a anului 2017, când protestele împotriva OUG 13 pe 2017, au scos sute de mii de oameni în toată țara, și au dus la abrogarea OUG 13, nu s-a câștigat demisia Guvernului și abandonarea unui plan de guvernare catastrofal care ne va distruge economia. Cum a căzut acel Guvern? L-a doborât nu opoziția populației, un vot de neînc…