Cât timp am lucrat la Teatrul Național din Craiova, am avut două spectacole preferate, dintre cele pe care am avut placerea să le vizionez. Primul a fost "O Furtună", în regia lui Silviu Purcărete. Prospero avea în acest spectacol o carismă anume, care-l purta între numeroase stări sufletești, și care acompaniind o puternică prezență scenică cu autoritate a cuvântului, făcea să graviteze în jurul ei atât spectacolul cât și atenția publicului. Al doilea a fost "Iona" după Marin Sorescu. Actorul care îl jucase pe Prospero cu un an înainte, trecea prin alte stări, dar de data asta acaparase tot textul spectacolului. Evident, acaparase și atenția publicului, care urmărea ochii expresivi, forța scenică reținută și un ton paraverbal care transmitea publicului stările sufletești, invitându-l emp...